6

Istorii care inspira

ele.md
6

Istorii care inspira

ele.md

Descoperă Clubul Femeilor Conștiente - o comunitate pentru femei care caută evoluție personală

Într-o lume în care echilibrul și dezvoltarea personală devin tot mai importante, Clubul Femeilor Conștiente vine sa ofere un spațiu sigur și susținător pentru femeile care doresc să-și exploreze potențialul și să evolueze în diferite aspecte ale vieții lor.

Clubul este mai mult decât un simplu club pentru femei, asa cum sustin fondatoarele lui: Tatiana Granciuc si Elena Fetescu. Este o comunitate vibrantă și dinamică, unde membrii se reunesc pentru a împărtăși experiențe, idei și sfaturi într-un mediu empatic și inspirațional. Scopul său este de a oferi resurse și sprijin pentru femeile care își doresc să-și dezvolte atât aspectul personal, cât și profesional. Clubul organizează întâlniri regulate în care membrii pot participa la workshop-uri, seminarii și discuții conduse de experți în diverse domenii, de la psihologie pana la dezvoltare personală. Comunitatea Clubului încurajează conexiunile autentice și construirea de relații pozitive între femei. Prin evenimente sociale și activități de networking, membrii au ocazia să cunoască alte femei care împărtășesc aceleași valori și interese. Am avut privilegiul de a discuta cu Tatiana Granciuc, prezentatoare TV și psiholog, și Elena Fetescu, femeie de afaceri și psiholog, fondatoarele Clubului Femeilor Conștiente.

Iată ce ne-au spus:

Cum ați venit cu ideea de a înființa Clubul și care a fost motivația din spatele acestui proiect?

Tatiana Granciuc: “Ideea a apărut din dorința noastră comună de a crea un spațiu în care femeile să se simtă înțelese, motivate și încurajate să-și urmeze visurile și să-și atingă obiectivele. Am observat nevoia acută de conexiune și sprijin în rândul femeilor, iar Clubul s-a născut din dorința noastră de a răspunde acestei nevoi.”

Elena Fetescu: “Exact. Ne-am dorit să construim mai mult decât un simplu club. Am dorit să creăm o comunitate puternică și solidară, unde femeile să se simtă motivate să-și dezvolte potențialul și să-și atingă aspirațiile, fie că este vorba despre carieră, relații sau dezvoltare personală.”

Care sunt valorile și principiile de bază pe care se bazează Clubul femeilor constiente?

Elena Fetescu: “Ne ghidăm după principii precum încrederea, respectul reciproc și dorinta de evolutie continua. Ne dorim ca fiecare membru să se simtă valorizat și încurajat să-și urmeze pasiunile, iar toate activitățile și inițiativele noastre reflectă aceste valori fundamentale.”

Tatiana Granciuc: “Exact. În plus, promovăm autenticitatea și vulnerabilitatea în relațiile noastre. Credem că este important să fim noi înșine și să ne împărtășim experiențele și lecțiile noastre de viață, astfel încât să putem învăța și să creștem împreună.”

Clubul Femeilor Conștiente anunța următorul eveniment special, programat pentru data de 7 aprilie, cu genericul “Devino o Femeie Încrezătoare și Feminină”. Invitată specială pentru acest eveniment va fi psihologul Lilia Dubiță, care va împărtăși sfaturi și tehnici practice pentru femeile doritoare să-și cultive încrederea în sine și să-și exprime feminitatea în mod autentic. Participarea este deschisă tuturor femeilor care își doresc să își îmbunătățească relația cu sine și să exploreze noi modalități de a-și exprima femininitatea și încrederea în sine. Pentru mai multe informații și pentru a vă înregistra pentru eveniment, vă invităm să lasati un mesaj pe pagina de instagram al clubului :

https://www.instagram.com/clubulfemeilorconstiente/


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *